I don´t usually rant. Except when I do.

I´m all about food trends, și experimentat, și toleranță, și all that. Așa cum am zis deja. Până la chestia asta. Tortul de clătite este unealta diavolului, testul suprem al răbdării și pedeapsa vieților anterioare trăite cum nu trebuie, all in one.

Nu văd nici un motiv în lumea asta mare pentru care cineva ar pândi în picioare  lângă tigaia cu pricina, preț de vreo oră, o oră și ceva, ca să producă 20-30 de clătite, să se chinuie alte 20 minute să le ungă cu cea mai moale Nutella lăsată la temperatura camerei de cu o seară înainte, alternând cu cremă de Speculoos (de asemenea lăsată în voie, prin bucătărie), numai ca să rezulte un turnuleț instabil de clătite plus cream, care să necesite musai ”odihnă” la frigider măcar vreo juma´ de oră, timp în care, evident, toate clătitele să se întărească bine bine spre înțepenirea completă.

Eu nu văd absolut nici un motiv.