Suedia

Synopsis: We all want to be happy. And the place we live in plays some part. I’ve always wondered if I’m living my life to the fullest i.e. if I’m in the best possible geographical place. Maybe I would be better off somewhere near a beach. Or in a hut, in a forest. Subsequently, all my travels have been quests to finding the perfect place to possibly fit in. Or test happiness in. And food is of outmost importance.

*

– Tel Aviv sau Suedia?
– (instantaneu): Suedia!
– În ianuarie?
– Mai ales în ianuarie. În Tel Aviv plouă de rupe. Măcar Suedia e aproape de hygge. Și dacă există europeni care îndură iarna și pare că le mai și place, apăi ăștia sunt.

*

Dacă e ceva ce nu-mi convine absolut deloc în lumea în care trăim, ăsta e frigul. În top 3. E și unul din motivele pentru care am învățat să schiez, și pentru care am ales în decembrie 2015 să văd Oslo și în ianuarie 2018, (bucăți din) Suedia. Fiindcă știu sigur că dacă ar fi după mine, n-aș prea încerca tocmai lucrurile care mă incomodează. Din experiența Oslo/Bergen am rămas cu aventura, nicidecum cu frigul, așa că de ce n-ar fi la fel și acum?

Traseele aeriene cu prețuri reduse au stabilit ușor aterizarea: Malmo. (poate nici) 10 minute mai târziu, dădeam nas în nas cu un colț perfect de citit (adică un fotoliu imens, plus cel mai autentic lampadar nordic) dintr-un hotel istoric, care avea să rămână în memoria colectivă ca ”băi, ce mic dejun mișto aveau ăia!” (nu știu cum se face dar numai în vacanțe funcționează zicala cu ”micul dejun – cea mai importantă masă a zilei”).

Ziua 1 (tehnic, ziua 2): Copenhaga. La o aruncătură de băț de Malmo. Sau 14eur distanță. Sau un drum cu trenul depărtare. Uitându-mă înapoi, combinația de 35,000 de pași în prima zi de concediu + 8h+ petrecute aproape exclusiv la -1C (real feel -3C) + aparența industrială a unui loc care aducea cu Amsterdam, a coborât Copenhaga jos în topul preferințelor. Da, Mica Sirenă chiar e mică; da, chiar bate un fel de vânt pe care la început nici nu-l bagi în seamă, dar care te roade pe la toate colțurile încet-încet; da, nu a fost aproape nici un moment de soare, în adevăratul sens al cuvântului, cât mai degrabă un gri lăptos care ieșea foarte nasol în poze. Mi-au rămas următoarele: vizita în Bucătăria de Cupru, care poate fi cel mai plictisitor lucru din lume, mai puțin dacă iubești bucătăriile și tot ce se întâmplă în ele, caz în care să studiezi meniuri regale și să admiri rețete de la banchete e cea mai mișto chestie posibilă. 2, Konditori ”La Glace”. E o cofetărie veche de când Copenhaga, a cărei vitrină e plină de ochi curioși, și a cărei ușă ține continuu o coadă formată organizat de doritori de dulciuri. Am încercat sportscake, specialitatea casei, după cum era de așteptat. Întâi pentru că era specialitatea casei (!), și-apoi pentru că vacanțe=mâncare. Și așa ajungem la 3 – masa la 108. Studiasem structura aia complicată (aproape ca un origami) din dovleac cu ulei de migdale. Și împletitura din alge umplută cu pește aburit. Da, a fost tot ce mă așteptam și mai mult. Subtilitatea aromelor e amintirea care o să-mi rămână cel mai puternic – dovleac cu ulei de migdale: luați senzația virtuală pe care cuvintele astea au produs-o, și dați de buton până la minim – sau până se simt distinct si aromele de dovleac copt, și cele de migdale, dar în cel mai gustos, totuși delicat mod cu putință.

Malmo

PS: când v-ați plictisit de industrial/urban, cotiți spre Christiania.

Duminică am rămas în Malmo. Pentru că era cel mai mic oraș din listă, și pentru că oamenii care trăiesc în Suedia apreciază atât de mult timpul liber, încât duminica e mai totul închis. Dacă există o oarecare posibilitate să nu rămâi impresionat de un întreg cartier care funcționează numai pe energie regenarabilă, și poate nici de zgârie-nori-ul învârtit, poate că o să atingă coarda sensibilă cafenelele în care stăpâni și căței stau cuminți și-și gustă pauza. La mine asta a funcționat perfect.

Malmo

Am ajuns duminică seară într-un Gothenburg liniștit și pustiu, numai bun de-un somn odihnitor. Dimineața am pornit devreme la pas, cu gândul să bifez musai Palmenhaus. Închis. Asta după ce aflasem că Rosendals Garden, alt motiv pentru care admiram iarna suedeză, avea să fie închis până în februarie. No greenhouse luck, I guess. M-am consolat cu mâncare: am ajuns întâi la Saluhallen, apoi la Fiskerkorka (aproximativ închisă, dacă n-ar fi fost pentru câteva bucăți de pește afumat, uitate într-un colț, pe etajeră). Luat inima în dinți și activat planul B: plimbare cu feribotul până într-una din insulele din arhipelag. Din cauză de gri, frig și (destul de) pustiu, am ales-o pentru siguranța drumului de întoarcere pe cea mai mare din lista de opriri: Styrso. E un efort de imaginație foarte intens să te gândești că o insulă de 1000 de locuitori la 30min de continent trăiește aproape complet în natură, are străzi late cât aleile din parc, distanțele se parcurg aproape exclusiv pe jos, sau cu bicicleta (cea mai drastică variantă fiind niște mini-karturi, cam cât mașinuțele de golf din filmele americane), că există un singur supermarket pe insulă – care e cam cât un Shop&Go de pe la orice colț de București. Am parcurs la pas cam o jumătate din insulă, în câteva ore. E poate locul care m-a impresionat cel mai mult. Cu siguranță și pentru că e foarte diferit de viața cu care suntem obișnuiți, cu 9-to-5 rush, aglomerat la metrou, alergat la cumpărături, bifat puncte din lista de to-do. E doar liniște. După plimbarea prelungită pe insula aproape pustie, am odihnit picioarele obosite și mâinile înghețate într-un loc foarte cunoscut pe timpul verii, Pensionat Styrso Skaret. Am mai povestit surprinderea de pe fața recepționerei când a văzut turiști doritori de prânz în mijlocul lui ianurie, și bunăvoința cu care ne-a adus cea mai frumoasă tavă de prăjituri și ceai pe care am văzut-o vreodată.

Gothenburg

Drumul de întors cu feribotul înapoi în Gothenburg a semănat cu toate drumurile de întors pe care le-am făcut până acum pe apă, chiar și un pic cu Sydney (la plimbarea înapoi spre Circular Quay de la Taronga Zoo) sau Milford Sound (după un dus zdruncinat de valuri, am primit un întors lin, numai bun de admirat) sau chiar Instanbul (unde întoarcerea din Anadolu Kavagi după apusul soarelui a fost un drum lung și răcoros). E un amestec de melancolie și căzut pe gânduri la un sfârșit de zi în care petreci câteva zeci de minute bune digerând toate detaliile acumulate pe parcursul zilei, în timp ce prin fața ochilor ți se perindă apă, insule și peninsule. Nu știu s-o spun mai bine de atât, dar e pur și simplu diferit.

Pentru cazarea din Stockholm aveam planuri mari: găsisem zeci de căsuțe retrase, în mijlocul naturii, cu saună inclusă. Am ajuns însă să dormim pe o barcă acostată în chei și transformată în hotel/hostel de câțiva băieți cu simț antreprenorial. S-a dovedit o decizie bună încă de dimineață, când urmăream din confortul propriei plăpumi cum trec bărcile pe lângă noi.

Ce știe toată lumea despre stilul de viață suedez (pe lângă langom), e fika. Problema e că nu beau cafea, deci mi-a rămas doar să mă îndop cu melci din foetaj cu cardamom și scorțișoară și semla. Dupa Ericsson Globe, o tură de stații de metrou (neapărat-de-bifat în Stockholm) și căscat gura în cea mai frumoasă bibliotecă în care am intrat până acum, am ajuns în sfârșit și la Saluhallen. O porție de sarmale mai târziu, încă mă întrebam cum de le place atât de mult ca mâncarea gătită să fie dulce, dar se îndoapă totuși cu atâtea chestii reci. Next stop: smorrebrod cu creveți și maioneză (altă pasiune înflăcărată). Însă după 3 zile de Suedia, încă nu încercasem semla. Iar brutăria din Saluhallen care vindea așa ceva le punea doar la pachet. Așa că am cerut o și o linguriță, am traversat strada, m-am așezat pe o bancă înghețată din curtea unei biserici octogonale și m-am umplut de frișcă pe nas și pe degete. Fără doar și poate, cea mai bună potrivire posibilă.

Stockholm

Ultimul lucru pe listă: dacă ajungeți în Stockholm, să mergeți la Fotografiska.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *